Fiecare om are povestea lui.
M-am născut în Galaţi. Timp de peste 35 de ani, părinţii mei au fost muncitori în Combinat. Din primii ani de viaţă îmi amintesc cel mai bine mersul „la serviciu”. Până am intrat la şcoală îi însoţeam adesea, pentru că nu aveam cu cine rămâne acasă. Mulţi muncitori îşi luau copiii cu ei, din aceleaşi motive, şi, în ciuda neplăcerilor create părinţilor, noi, cei mici, eram încântaţi de aceste ocazii.
Petrecând atât de mult timp în Combinat alături de ei, fiecare zi s-a transformat într-o lecţie de viaţă. Am învăţat să respect munca, să iubesc adevărul, să-mi onorez întotdeauna cuvântul dat. Am învăţat să am răbdare. Am înţeles că viaţa e compusă din principii solide şi din bucurii simple. Am învăţat să-mi pese de oameni şi să-mi placă să-i am aproape.
M-am angajat devreme, încă de la 17 ani. Am mers din nou cu tata la muncă, dar păşeam altfel. M-a însoţit la „Personal”, unde am primit marca nr. 44683. Lucram la UPDES şi în vara aceea am devenit major. Pe primul meu fluturaş de salariu scria „La mulţi ani!”. Viaţa nu putea fi mai frumoasă! L-am păstrat.
Colegii mei erau tineri – ca şi mine – şi mulţi erau deja capi de familie. Am trăit împreună bucurii şi necazuri. Am înţeles că tata avea dreptate, că oricare ar fi drumul pe care îl alegi în viaţă cinstea şi cuvântul sunt tot ceea ce îţi trebuie pentru a avea întotdeauna rezultate pozitive. Am văzut cum oamenii sunt capabili să depăşească orice obstacol atunci când îşi unesc forţele pentru realizarea unui scop comun. Am realizat în timp, că fiecare cută săpată pe frunte spune câte o poveste. Aceste poveşti, alături de principiile insuflate de părinţii mei, au făcut din mine bărbatul de azi.
Armata m-a separat un timp de colegii de muncă, alături de care am petrecut cinci ani. Cinci ani, în trei schimburi, în oraşul de oţel şi fum, lângă oameni – o şcoală a vieţii ce nu va putea fi înlocuită de nimic…
Schimbările din 1989 au adus un val de optimism şi pentru că aveam vârsta ideală: 20 de ani. În rezonanţă cu noile timpuri, am început în 1992 să muncesc pe cont propriu – o călătorie care încă nu s-a încheiat. Aduceam în cartierul nostru lucruri pe care doar le visasem înainte de Revoluţie. Am deschis depozitul, „Salvamont ” pe strada Alunişului, în „Intersecţia fără rost”.
Voiam să mă descurc singur, să demonstrez că pot. Anul 1994 a fost o premieră: am construit primul magazin deschis la un parter de bloc, în Galaţi, la J10, lângă „Prinţ şi cerşetor”, în Micro 39B. După un an, în 1995, scriam „Salvamont” deasupra intrării unui magazin alimentar de la IREG. Acolo am petrecut un Ajun de poveste alături de clienţi, de vecinii, de prietenii mei. A fost aşa cum văzusem doar în filme. Nicu Baranga costumat în Moş Crăciun vorbea cu cei mici lângă bradul împodobit. Învăţam că pot schimba lumea din jurul meu.
Am trecut de la comerţul simplu, la activitatea de producţie. Aşa am deschis prima carmangerie – susţinută de un abator. Am deschis-o în Micro 40, în fosta staţie de autobuz acolo unde astăzi e o benzinărie. În anul 2000 am abordat un domeniu nou de activitate, înfiinţând o hală de producţie în domeniul tipografic, pe Aurel Vlaicu, în fostul sediu al cooperativei „Muncă şi Artă”. Peste 30 de oameni lucrau acolo, încasându-şi la timp salariile pentru munca lor.
În 2010, în locul unui teren viran de pe strada Tecuci, plin de gunoaie am construit un mini-cartier, primul din zonă. Proprietarii locuinţelor construite virează astăzi către bugetul local impozite de 30 de ori mai mari decât suma care se achita pentru maidanul cu gunoaie.
Am vrut să pot face şi să pot oferi mai mult. Mi-am continuat studiile, obţinând o licenţă în Ştiinţe Economice şi diploma de master în Comunicare şi Relaţii Publice – pentru că îmi place să lucrez cu oamenii. Din 1992 şi până astăzi am muncit numai cu oameni din cartierul nostru. Ca angajator, am reuşit să le creez posibilitatea de a duce o viaţă decentă, de a-şi creşte copiii în linişte şi am făcut în aşa fel încât toate aceste lucruri să se întâmple aici, în cartierul nostru. Astfel, oamenii cu care am lucrat nu au fost nevoiţi să-şi părăsească rudele, prietenii sau ţara ca să trăiască decent.
M-am căsătorit cu o femeie de excepţie, o soţie exemplară, care îmi este alături, un om care munceşte lângă mine mai mult decât oricine altcineva. Fiul nostru a crescut, este acum elev în clasa a treia, iar naşterea lui mi-a schimbat priorităţile. Am început să îmi pun întrebări despre viitorul său. Vreau să crească în siguranţă, în linişte, să aibă prieteni fericiţi, să avem vecini lipsiţi de griji şi un cartier civilizat. Vreau pentru el o Românie în care noi nu am avut şansa să creştem… Aşa m-am decis să intru în politică.
Şi aici am început „de jos”, aşa cum le-am făcut pe toate. M-am implicat în campaniile Partidului Naţional Liberal în 2004 în 2008 şi în 2012, mai ales aici, în zona în care locuiesc. Pentru că mă cunoşteaţi deja, iar de-a lungul anilor am construit relaţii bazate pe respect reciproc şi încredere.
În Partidului Naţional Liberal am făcut acelaşi lucru pe care l-am făcut toată viaţa: am militat pentru sinceritate, corectitudine, adevăr şi respect. Am înţeles că România stagnează, pentru că are nevoie de soluţii rapide şi concrete şi de politicieni care să fie aproape de oameni, să-i asculte, să le pese. Din 2010 sunt director de programe al Administraţiei Pieţelor. Timpul petrecut de atunci în administraţie mi-a întărit şi mai mult convingerile.
În 2012, campania Partidului Naţional Liberal pentru Primărie a reprezentat încununarea eforturilor noastre. Reuşisem, împreună, să scoatem oraşul din starea de hibernare păguboasă în care a fost uitat mai bine de douăzeci de ani. Reuşisem să schimbăm o administraţie şi o mentalitate îmbătrânite, depăşite, am reuşit să redăm oraşului nostru încrederea în viitor. Două decenii de abuz şi neglijare au lăsat în urmă o populaţie descurajată şi o economie în ruină. Galaţiul era în topul sărăciei, şomajului şi infracţionalităţii.
Această stare de fapt se poate schimba cu ajutor de la Bucureşti. Parlamentarii gălăţeni pot să salveze oraşul nostru prin legi, prin strategii de dezvoltare, prin programe coerente. Nu trebuie decât să-şi dorească acest lucru şi să fie în număr suficient de mare încât votul lor să conteze.
Votul meu va conta! Am reuşit, pornind de la nimic şi muncind de la 17 ani.
Am reuşit pentru că am fost corect. Am reuşit muncind aici. Am reuşit pentru că voi aţi avut încredere în mine şi eu, la rândul meu, am avut încredere în voi. Am reuşit pentru că am învăţat să ne respectăm. În cartierul nostru, asta contează!
Am reuşit pentru că nu sunt un musafir. Îmi cunosc şi îmi iubesc cartierul, pentru că aici locuiesc de peste 30 de ani. Aici am construit, aici trăiesc şi aici voi rămâne. Votul meu va conta, pentru că voi fi deputatul tău, pe care nu trebuie să îl cauţi la Bucureşti.